Obligatory title is obligatory

Adica au venit saptamana trecuta sau acum doua saptamani (am uitat, fuck that shit). Era un mos care pe langa ca i-au trebuit 10 minute sa citeasca o intrebare de 3 cuvinte  bifa ce-i vroiau rinichii. Intrebarile au fost nemaipomenit de handicapate. Ma intreaba "Cine-i capul familiei?" "Nene, daca am spus ca locuiesc singura, cine ati vrea sa fie capul familiei? Pisica?" La religie m-a trecut crestin ortodox, desi i-am spus clar ca sunt adepta lui Nyan Cat (N-am turbat si nu-mi fac secta, stati linistiti.). Mai avea putin si ma intreba de cate ori pe zi trag apa la buda. Trecand peste intrebarile geni(t)ale si alte prostii romanesti m-am intalnit cu Andi, colegul cu care am fost "best frends patruevar" intr-a 6-a, la noi prietenia manifestandu-se prin furatul adidasilor si bataia cu tot ce ne cade-n mana. Eeeh, copchii cuminti.

 A da, si acum Romania si-a gasit latura creativa si dragostea pentru arta, ca dovada avem la activ doua show-uri mai mult sau mai putin stupide, unde vin toti afonii si fetitele cu fundite sa creeze cacareze muzicale, jurizati de unii mai netalentati ca ei. Acum juma' de ora la X Factor unul viola fara mila Don't stop me now. From now I've lost all hope in humanity.

 Am ajuns la momentul in care realizez ca mintea mea nu mai poate caca nimic. Sorry, enough for today. Ma duc sa- mi fur adidasii cu Andi.

Tara pupa

In data de 14 octombrie 2011 (am ramas fara net tot weekendul) a avut loc marea adunare anuala a lingailor de moaste la Iasi.

  Mii de credinciosi s-au adunat cu mic, cu mare la racla sfintei Cuvioase Parascheva pentru a se ruga si a saruta moastele sfintei. Apoi crestinii au fost primiti la masa unde au servit produse traditionale romanesti. La intrarea in biserica a fost mare imbulzeala, fiecare incercand sa atinga si sa se roage la osemintele Sfintei Cuvioase Parascheva.

 Cu alte cuvinte, o turma de mosi si babe (unii cu nepotii dupa ei), au luat cu asalt biserica disturband linistea tuturor nefericitilor care locuiesc prin jur. Babele au tipat si s-au calcat in picioare ca intr-un final sa ajunga sa linga niste oase parfumate. Apoi s-au apucat sa bage la sarmale in ei de parca nu mai vazusera mancare niciodata. Intr-o zi o hoarda de mosi si babe cu cablu tv gratuit au mancat destula mancare cat ar hrani juma’ din Somalia pe doi ani. Iasi, un oras candva destul de normal s-a transformat intr-o scena ca-n Cannibal Holocaust, doar ca era mai de graba Zombie Holocaust (daca o exista filmul). Pe langa faptul ca majoritatea aratau de parca au fost deshumati recent, la minunatul eveniment au participat doua categorii de pensionari:

1. babe cu aspect de mortaciune autentica (virgula) care se dezintegrau daca le impingeai putin, dar atat de hotarate sa ajunga la oase incat tipau, jeleau, urlau, orice altceva decat sa astepte civilizat la coada.
2. babe de mimim 100 de kile care nu apeleaza la trucuri de genul „tipat”, „jelit”, „blestemat”, ci trec peste tot ce le sta in cale. Calca lumea in picioare la propriu, unele specimene prezinta abilitatea de a sufoca un om prin mirosul de transpiratie si ciorba veche.

  In definitiv a fost naspa si tot Iasul a mirosit a transpiratie de babe.

  Desi moastele stau aici tot anul sunt bagate in seama doar in aceasta data glorioasa. Si daca tot am dat party de ziua lu’ tanti Parascheva, party implicand sarmale, inghetata si maicute dansand la bara in timp ce Popa Vasile remixa Prohodul (OK, am inventat eu partea cu inghetata, ca sa fie mai interesant, dar restul e 100% *tru*), ar fi trebuit sa avem si un tort mare pe care sa scrie „HEPI BARZDEI” si sa-i cantam Multi ani Traiasca. Ca sa-l parafrazez pe var-miu care intreba de ce Iisus nu-si serbeaza ziua ca orice alt copil. My cousin is a genius, I know.

Life is full of shit and we are full of life

 Avand in vedere ca ziua glorioasa de 10 octombrie 2011, am facut un efort si m-am tarat pana la calculator ca sa scriu o chestie despre minunatele specimene feminine ce populeaza mirifica noastra tarisoara si poarta numele de pitipoance ma asteptam sa nu mai dau pe blog cu saptamanile, invocand lenea, temele, scoala si abilitatea mea impresionanta de a scrie o fraza lunga de 5 randuri si neinteresanta (paranteza ca sa fac exact 5 randuri)

 Si totusi m-a gadilat la rinichi sa scriu despre ceva. Habar n-am ce, da' vreau sa scriu ceva.Para-se ca scoala a violat si ucis cu sange rece ultimele farame de inspiratie ce mi-au ramas. Pana la urma nu-mi trebuie inspiratie. O sa scriu pana o sa ma doara mainile si inspiratia  o sa vina pe parcurs, sau ceva in genul spunea Eliade in "Cosmarul copilariei mele", cunoscut mai mult sub numele de "Romanul adolescentului miop". Whatever.

  Life is full of shit and we are full of life. Ador fraza asta. E un fel de rasu'-plansu'. Si daca tot am dat-o in proza emotionanta si plina de simtire, precum compunerile pseudo- intelectuale pe care incercam sa le facem toti la colegiu, unora le iesea si primeau un 10 pentru adancimea gandurilor (care de fapt se rezumau la cum sa faca nonsensurile sa para ca au sens), sau ramaneau la stadiul de compuneri scolaresti, ce raman date uitarii prin intunecimile gunoiului sau ale beciului dupa terminarea anului,  vreau sa vorbesc despre persoana mea, despre care n-am scris prea mult in alte posturi.

  Deci, sa incepem:

  Eu, creatura care scrie, ma numesc Cosmina, alias Trinitas, Trini, Satanista (in viziunea colegilor mei manelisti) sau cum o-ti vrea sa-mi spuneti. Sunt clasa a XI-a la un liceu din Iasi, dracu' stie care. Eu este un plod inteligent care stie sa se scrie frumos si korekt, mancatias. Si urasc prostia. Chestia aia enervanta care duce la tot ce e naspa in lume si care e aparent incurabila. Urasc pipitele cu ruj turbat pe botul de 15 ori mai mare decat creierul si fustele confectionate din tot atata material cat imi trebuie mie sa-mi fac sosete. Urasc manelele, care para-se ca au patruns peste tot, si desi imi duc traiul frecventand un liceu mai mult decat bun tot n-am scapat de colegii manelisti. Urasc ignoranta, mai ales combinata cu manelele si prostia (pleonasm, stiu) atat de mult incat am tratat un coleg cu un pumn ca-n Dragonball- Z bine plasat in coaste, nu intrebati de ce. De ascultat ascult rock cam de prin clasa a 2-a sau a 3-a, de cand o colega mi-a dar Don ‘t Cry prin Bluetooth si de atunci a ramas printre melodiile mele de suflet. Iar in prezent colega respectiva stie doar doua melodii de la Guns n’ Roses, una dintre ele fiind Livin’ on a Prayer.

  Momentan ma chinuie talentul si-mi strofoc neuronii ca sa fac o postare lunga si cat de cat interesanta. Pe viitor cred ca n-o sa ma mai chinui atat de mult sa scriu cat o sa va chinui pe voi cu anti-talentul meu la chitara mea antica, cu 6 corzi din 7 seturi.

 Ma rog, cred ca am scris destul. Mai marim putin fontul, bagam melodie.

 Perfect.

Originea speciilor urbane: pitipoanca

Aaasaaa. N-am mai scris de mult si ar mai trebui sa aberez putin pe-aici. 

 Acum ca se raceste (teoretic, curva asta de vreme o arde o zi pe +30 de grade, a doua zi pe -30) a venit si sezonul in care naparlesc pitipoancele. Adica se face trecerea de la fuste care incep deasupra curului si se termina deasupra curului, bluze cu decolteul pana le buric si cercei atat de mari incat pot sa faca chestia aia cu invartitul cercului in jurul taliei, cum crucea ma-sii s-o numi, la veste de blana si nevastuica strangulata (neaparat alba) de pe cap pe care o numesc caciula.

pitipoanca in prima faza a existentei (cica tre' sa pun multe poze ca sa fac reclama blogului)

   

Si acum va voi tine o prelegere despre acest tip de specimene, pitipoanca de toamna-iarna. 

Aceasta prezinta o mica mare schimbare de caracter, trecand de la fite te copil avortat la o atitudine mai      de graba visatoare si nostalgica. Poate, eventual, sa treaca la un nou curent, pe care nu-l intelege dar odata ce ai intalnit pitipoanca emo, pitipoanca roacarita o sa ai o parere preconceputa despre toti care se incadreaza in stilul abordat de specimenul nostru.

Pitipoanca emo, uneori prezenta si in varianta masculina, e un specimen singuratic. Desi are o fire sociabila, a citit ea pe net ca trebuie sa fie mereu suparata pe viata. De obicei are conflicte cu ma-sa de la cele mai ninsemnate cacaturi, ahem, probleme existentiale in care n-o poate ajuta nimeni si datorita carora e neindreptatita de soarta, cum ar fi, de ce i-a arunca ma-sa posterul cu Tokyo Hotel, cel menit sa acopere poza cu Giastin pe care a scris cu markerul fraza "Te yub3sk <3 <3" sau derivate ale acesteia. Pitipoanca emo poarta haine negre, strimte si procurate de la chineji si are o fascinatie dezgustatoare fata de Hello Kitty, insigne si camasi in patratele. Insa de la talie in jos pitipoanca ramane la fuste inflorate, blugi prin care se vede parul de pe picioare si balerini, de obicei cei mai jegosi pe care i-a gasit prin casa. Principalele ocupatii ale acesteia sunt facutul de poze pentru Feis(to)buci in care face bot in timp ce-si arata venele desenate cu marker in incercarea de a imita o taietura de lama. Exista si specimene mai hardcore, de sigur.

  Trecem de la pitipoanca emo la pitipoanca "visatoare", care, desi nu pare, e si mai salbatica decat pitipoanca emo. Prezinta o fascinatie pentru flori si natura, absolut tot din natura. Aceasta categorie si-a gasit latura artistica si de obicei incepe un blog cu fond roz sau crem si incarligaturi de flori, pe care scrie poezii despre cum moare natura, cum ingalbenesc frunzele, cum de e cerul albastru sau scriu despre iubiri imaginate de ele, drame in dragoste si suferinta dupa un baiat care a lasat-o sau care n-o iubeste. Curios e cum toate poeziile sunt la persoana a II-a singular. Pitipoanca incearca sa introduca cititorul in actiune, sa-l faca sa simta tensiunea emotionala din versuri. De obicei poeziile ei sunt mai incoerente decat Biblia. Desi au ca tema natura, viata, dragostea sincera, dragostea neimpartasita, dragostea de copil (hell yeah), scrierile sale au rolul de a transmite mesaje de imperechere. Adica trebuie doar sa-i complimentezi talentul, sa-i povestesti cum ai descoperit secretele vietii din poeziile ei si pitipoanca isi va deschide automat picioarele, gandindu-se ca a intalnit in sfarsit pe cineva care s-o iubeasca si s-o inteleaga. Poarta pantaloni strimti, bluze cu fundite, inflorituri, cacaturi printre frunze, si paltoane lungi. De preferat toate in culoarea diareei crem, ivory, habar n-am, nu ma descurc sa numesc toate nuantele care intra in compozitia culorii diareei si sunt considerate "feisan".

  Mai exista si pitipoanca (virgula) care ramane la fel de handicapata pe tot parcursul anului, cum dracu s-o mai numi si aia.