Nori negri acopereau cerul. Soarele aparea rar, de dupa un nor postapocaliptic si se arata in toata splendoarea lui, ca luminita de la capatul tunelului, o gaura de c*r privita din adancurile intunecate ale anusului prea ne-sfant al lui Belphegor.
In acest cadru mai de cacat decat Titanicul, Mircea astepta pe o banca sa vina autobuzul spre dracu stie unde. Isi stergea Mp4-ul cu maneca de la geaca dupa ploaia de vara care l-a udat tot si l-a facut sa arate ca un caine de la Politia Animalelor. Un bass misto ii rasuna in urechi in timp ce privea strada aproape goala, in afara catorva caini utilitari si a unei perechi de pitipoance plouate.
Cele doua se asezara pe banca de langa, de pe care curgeau siroaie de apa, fiindca Mircea se intinsese ca bou’ pe toata banca, iar cealalta era plina de coji de seminte.
Pitipoancele erau imbracate in culori fosforescente, dar nu deranjau privirea, ci aduceau o pata de culoare in peisajul gri si in plus contrastau cu reclama stearsa de vreme si poluare de la Nivea. Una dintre pitipoance, cu parul de un blond ars si imbracata intr-un maieu bleu si geansi stransi pe cur deschide telefonul si pune o manea de rasuna statia. Pitipoanca cealalta isi lasa capul pe spate si se uita la norii gigantici prin lentilele fumurii ale ochelarilor de soare. De parca din nori ies lasere apocaliptice trimise de Annunaki sa orbeasca fiecare fiinta umana a carei soarta a fost atat de curva incat sa o puna in calea luminilor. Pitipoanca dadea voluml mai tare. In castile lui Mircea se auzea ceva de genul *A touteeeeeee leeeee mooo- oooo viata meaaaaaaaaaa –ndeeeee a tooo- dusmaniiiiiiiiiiiiiii –ute mes amiii –meeeeeiiii- sssss*. Eroul nostru nebagator de seama zambi uitandu-se la toata prostia ce prindea forma in fata sa. « Pastele masii de cocalare» Mircea isi aprinse o tigara in asteptarea autobuzului care parca nu mai venea. Probabil ca facuse pana, cum se intampla adese ori, la ce drumuri avem.
Pitipoancele isi dadeau coate. « Fataaa, uite-l si p-ala, fataa, crezi ca-i surd ? » « Da mai tare, fata. » Acum maneaua era la maxim iar pitipoancele se priveau contrariate. « «Fata, cred ca-i din’ala, stii tu, roacher » « Aaa, satanist ? Hai mai bine sa-l lasam.”
Autobuzul veni in sfarsit. Mircea se dadu jos de pe banca si astepta cativa merti mai incolo. O balta de noroi se intindea pe strada la marginea trotuarului. Soferul merse cu viteza si opri brusc dupa banca pitipoancelor. Noroiul din balta fu improscat cu gratie peste acestea. Apa murdara veni ca furia divina, nemesisul oricarei fiinte pe tocuri si cu ruj ciclam pe buze. A fost exact ca atunci cand Satan facea dus. Ultima oara a maturat Fukusima. Furia apei veni parca dirijata de zeul intamplarilor naspa, Cacatus, ce plutea lin pe apele Styxului impreuna cu fratele geaman diabolic si nenascut al lui Justin Bieber care manca shaorma si bea Fanta cu gheata. Dar despre Cacatus va voi povestii alta data.
Usile se deschisesera iar Mircea disparu printre oameni.
Ceva de genul mi se intampla mie de fiecare data cand ma duc cu autobuzul. Mereu se gaseste cineva sa beleasca ochii ca un cretin la mine. Dar povestirea in cauza i s-a intamplat lu’ frati-miu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu