Am vorbit despre minunatia aceea de bac, azi o sa scriu un post despre cei care, pana la urma, au dovedit ca mai au si altceva in cap in afara de gel de lustruit parbrizu' si au trecut la facultate.
Deci(ce cuvant enervant), cu totii ati avut colegi care s-au inscris la cel putin 3 facultati. Asta denota ca n-au nici cea mai handicapata idee despre ce vor face cu viata lor. Ca doar nu vor profesa si la Litere, si la Politehnica, si la ASE etc, nu?
Adica, pentru inceput: De ce te duci la scoala? Sau, mai exact, De ce te duci la scoala X?
Pai, ma duc la scoala ca sa-mi imbunatatesc cultura generala, respectiv sa profesez pe un anumit domeniu. Logic, nu?
Doar ca la noi, in primul rand ca din clasa a 5-a in sus se preda "cultura generala de specialitate" si in al doilea rand ca in mare parte ce se preda n-are aplicabilitate.
Sa vedem, de exemplu, materia din clasa a 5-a:
GRAMATICA
Asta e chiar necesara, orice prost tre' sa stie sa vorbeasca limba materna ca lumea.
LITERATURA
Si asta e necesara, dar e aplicata prost. Vreau sa spun ca omu' trebuie sa citeasca putin ca sa stie ce mai e cu lumea care-l inconjoara, desi poti trai si fara sa citesti decat reviste porno si liste de cumparaturi (cocalarii sunt dovada vie). Dar asta nu inseamna ca acum pot sa ne bage pe gat Rebreanu doar pentru ca e "clasic" sau alte rahaturi, pardon, "opere" fara sare si piper doar pentru ca le-a scris unu' numit Ionel Teodoreanu sau altii. Nu vreau sa ofensez pe nimeni care considera astfel de literatura de calitate, eu doar imi latru frustrarile. Dar uite cum ne abatem de la subiect. Dupa cum spuneam, pana acum ne invata tot ce se putea invata despre Eminescu. Inteleg ca a fost un mare talent si poetul nostru national, dar « este » Eminescu toata literatura pe care un elev trebuie sa o cunoasca ? E necesar sa stim si cum se caca Eminescu, dar sa nu auzim un cuvant despre Schopenhauer ? Eu nu prea cred.
Booon... Am lamurit si asta.
MATEMATICA
Dupa clasa a 5-a devine deja de specialitate. Adica e important ca si ultimul prost sa stie adunari, scaderi, inmultiri si impartiri, dar cu ce ne va ajuta in viata (ab) la patrat la cub ? Nu, bade, tu tre’ sa stii ca daca platesti cu 5 lei ceva ce costa 3 lei vei primi 2 inapoi.
TEHNOLOGIA
Va vine sa credeti ca in manual am avut principiul de functionare al masinii de spalat? Eu sincer nu m-am apucat sa desfac masina de spalat cand s-a stricat, oare trebuia?
SPORTUL
No doubt. Toti copiii tre' sa faca putin sport, in afara cazurilor in care au probleme de sanatate. Dar cand vad fufele ca stau pe banca si se uita mi se face rau. Sa nu cumva sa-si ridice fundurile si sa alerge 3 metri fara un scop precis, cum ar fi sa-si cumpere guma.
And so on. Mi-e prea lene sa va insir totul aici. Dar eu cred ca trebuie sa facem ceva pentru sistemul de invatamant. De exemplu, la biologie sa disecam pisici pe care sa le atarnam pe pereti in laborator. Sunt sigura ca n-ar mai chiuli nimeni de la ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu